Grasă şi proastă

Am în cap de câteva zile povestea aceasta şi-mi stătea pe degeţele să o scriu. Când mă aşez uneori la laptop, îmi pierd gândurile, deşi ele revin pe parcurs. Ca niciodată, m-am trezit şi am zis să scriu… acum, la cafea. Ca un pacient cu tourette, dacă nu-şi face ticul şi se abţine, el devine mai agresiv. Eu simt în gât, când nu pot spune ceva, de aceea apelez la scris şi după ce scriu mă cert că am omis ceva, ori de ce scriu, ori că nu interesează pe nimeni, ori că râde lumea şi apoi singură mă îmbărbătez spunându-mi: E terapie pentru tine, de ce te-ar interesa ce zice lumea?
Ce zice lumea – deşi distribuit în abundenţă, acest citat e respectat doar de cei cu „frecvenţa ridicată”, ar spune spiritualii de pe Antena Star şi „E tare-n coaie”, cei mai porcoşi în limbaj. Vai, ce-am spus!!! Câtă ruşine! Eşti femeie! Se aude o frază în căpşorul meu…
Ceea ce vreau să povestesc azi, m-a dus cu gândul la Ojog Braşoveanu, îmi place să nu-i spun şi prenumele. Acum mulţi ani, titlul brutal m-a determinat să-i cumpăr cartea şi m-am amuzat copios că titlul nu corespunde cu povestirile de iubire din carte. Nu am eu inspiraţie şi luciditate în 2022 să pun titluri originale. O fac alţii, cu meserie, de ani şi ani, nu eu care-mi înving fricile tastând.
***
Şi au mai trecut patru zile şi m-am oprit din scris… Am uitat şi de Ojog şi de grase, dar şi de frumoase.
– Mă doare fruntea, Mălina, mă doare puternic, lăsă-mi copacul meu, cu crengi şi culoare, lăsă-ma să mă duc… departe la cer, să nu mă opreşti.
– Asta-i coperta cărţii mele… poate reuşesc să scriu capitolul 8, spuse calmă.
– Mălina, mi-ai luat crengile şi le-ai pus pe coperta cărţii tale!

Uneori vizez că zbor… fâl, fâl. Mă desprind greu de la sol, dar reusesc intr-un final.
Zboară pan’ la Magda şi ia pâine, Anca, m-a trezit mintea…
Luna nouă în scorpion, Alexandra Coman, ia de distribuie…
Nu, parca o Acvaria mai blândă… Ţi-a zis Doiniţa, off, că-i era Vărsătorului…
Îţi dau banii sâmbătă… O mai trăind căţelul „ lu’ frasu lu’ mă-sa Irinei?”
Cât timp liber, laşi mintea asta slobodă să te controleze, Anca…
Ce Soare e azi!
– Mergi cu mine la mama, m-a trezit Ştefan din gânduri?
– Nu merg! Vreau să scriu, mă sufoc altfel!

***

Au fost o dată, doi ochi blânzi…
Nuuu…
Ce înseamnă descrierea asta? Păi, asta ai simţit… şi ce ai mai simţit? Scrie…
Nu, chiar nu-i penibil…
Au fost o dată doi ochi blânzi… şi vreau să scriu despre ei. Despre bunătate, fără furie. Nu degeaba s-a blocat scrierea acum patru zile. Azi sunt senină.
Am fost cândva profa. Cum sună…
Am ajuns întâmplător!
– Serios ? Spuse Mălina… chicotind cu nasul ei de păpuşă, în vânt. S-a pus cafeaua aia de dimineaţa şi fosta ta profă să te sune întâmplător, ai? Anca, ştii că atunci când povesteşti asta că eşti o mincinoasă.
– Mda, cum ar fi să te păcălesc tocmai pe tine…
Atunci încep aşa povestirea…
Era o „ea” cu ochi de căprioară şi când râdea, îi râdea faţa de bunătate….
– Asta nu-i întreagă la cap! Nuuuu, nu-i întreagă, zise acid, Blonda-n hol, despre Căprioară, făcând gaşcă cu mine şi incă o individă.
– Eşti tu medic să pui diagnostic? I-am zis furioasă în gând…
– Fetiiiţăăăă… nu-i întreagă la cap!
– Hai că eşti şi proastă şi rea, a zis gândul fără curajul de a spune cu voce tare.
Am cunoscut-o din mulţime pe Căprioară. Cu un nume repetitiv la clasă. Una-i una… cealaltă e aia, mi-am făcut eu departajarea. Măcar, dacă nu stăteau una lângă alta, mi-ar fi fost mai uşor la început.
***

Ce scris frumos. Oare a cui este lucrarea? Offf şi nu a punctat ce trebuia! Aş fi vrut să-i dau mai mult! Ups, e a Căprioarei. Lasă că va învăţa mai mult data viitoare. Am încredere în ea.
***
– Am vrut să fiu la dumneavoastră, dar aşa am tras bileţelul pentru proiect, spuse Căprioara!
– Şi eu te-aş fi vrut la mine, dar aşa s-a nimerit, deşi puţini elevi m-au vrut.
– V-am spus, v-am spus să nu mergeţi la ea ca o să vă frece, spuse o altă elevă despre mine. Ce frază dureroasă… am auzit de la alţii.
Oare de ce mă văd dura? Sunt dura cu mine? Sunt! Aşa ai fost mereu cu tine, Anca ce te tot întrebi?
– Hai că doar gura-i de ea, oricum îţi trece 10, că-i proastă! Şi mi-am inghiţit iar cuvintele in tristeţe.
***
– Alo, doamna, pot ajunge la dumneavoastră? Vă rog…
– Cum să nu, Căprioară!
– Să te duci la ea, cu Anca ai făcut nursing! Ce, vrei să ţi le fac eu? De ce nu ştii diagnostice de nursing, spuse Femeia cu Părul Sur, deşi n-am fost eu singura asistentă la clasă, dar la cine să plaseze şi ea ce nu ştia?
Căprioara a venit plângând, cu doar patru zile înainte de examen.
Să vedem cum fac faţă… Ştefan mă ajuţi?
– Doamnă, îmi cer scuze, m-am blocat, nu ştiu să fac diagnostice, nu ştiu calculator, am intrat in panică.
– Hai că vedem ce facem, Căprioară!
Doamne, cum o să mă descurc? Mai vin mulţi elevi? N-am lăsat să se vadă îngrijorarea mea și am plecat în altă cameră, să gândesc în liniște.
-Mi-au ieşit pete pe corp, de la stres, spuse Căprioara!
– Ştiu, te înţeleg. Eu mă manifest la fel ca tine. Îmi eşti oglindă. Când stresul pune gheara pe mine, nu pot să gândesc clar.
– Hai că-ți fac un Power Point deosebit, a înbărbătat-o Ştefan. Tu, Anca, fă-i o cafea să se liniştească. Totul va fi bine, ai sa vezi! O scoatem noi la capăt !
Ce om deosebit Ştefan. Ce echipă grozavă facem. Altul m-ar fi lăsat baltă, ori s-ar fi plictisit de orele mele interminabile de studiu şi de perfecţiune.
– Nu se uită nici dracu pe ele, Anca. Ce te agiţi? Îmi reamintea de câte ori avea ocazia, colega mea.
– Se uită ori ba, nu pot fi altfel! Trebuie să-mi fac numărul! Nu vreau să mai dau drumul superficial, să aibă impresia viitoarele generaţii că nu ne facem treaba. Nu vreau să mai ajung la clasă să explic că astea-s nişte bălării de proiecte şi n-au după ce să se inspire. Măcar las ceva în urma mea… gratis. Că am uitat să-mi creez abundenţa! M-am pierdut pe drum.
-TU AI SĂ PREZINŢI CE VREAU EU, îi scrise cu litere mari Căprioarei, pe Whatsapp, Femeia Sură!
-Mi-e frică, mi-e frică să nu-ţi facă rău la examen, i-am spus. Să nu ieşi din cuvântul ei, am adăugat umilă.
– Doamnă, am făcut sau nu o prostie, eu m-am dus la directoare şi i-am zis că vreau la dumneavoastră! Și linistea s-a aşezat..
***
V-aţi pierdut dreptul de a profesa, aveţi 13 zile întârziere, spuse Conducerea. Cuvintele îmi sunau cu durere în cap. Doamne, ce mă fac ? Adică, mi-am pierdut şi postul în clinică.
***
– Daaaa, dar nu-i nimic. Doar ştiţi că nimic nu-i întâmplător!
– E, pula mea ştiu… dacă-s proastă, am gândit.
– Nimic, nimic întâmplător!
– Lasă, nu-i băi, te pregăteşti, mergi iar în spital, dai examen şi-l iei, a adăugat Ştefan, mai sigur el pe mintea mea decât mine…
Adică toată munca mea, s-a dus dracu pe apa Sâmbetei, pentru tot egoul meu de a face lucrurile altfel? De a introduce cartea la clasă, zeci de ore de decupat, transformat studii de caz în desene, muzică, mii de interviuri, umilinţe, plictiseală, frig, recunoştinţă, scrieri, lucrări… toate imaginile alături de gânduri creau un ghem. Un ghem pe care-l voiam aruncat, că n-ai ce să mai tricotezi din el…
– Nimic întâmplător! A treia oară l-am simţit ascuţit, iar capul blond lăsat într-o parte parcă a vărsat: Ce să faci, dacă ai fost proastă!
Am tras uşa la maşină, gândurile au luat o pauză şi exact ca-n Pe Aripile Vântului am spus: Acum nu pot să gândesc lucid. Sunt obosită! O să văd de mâine ce o să fac!
– Ce zici să plecăm câteva zile la Istanbul? Te-ai deconecta de la tot şi ai scrie.
– Nu-i o idee rea, dar ştii că suntem doi inconştienţi!
– Banii vin şi pleacă, Anca! Ai încredere în mine, adăugă Ștefan…
Prea des Istanbul, prea mult bine şi eu doar cu gânduri. Am mers pe faleză, am privit pescarii şi poate cel mai frumos apus din viaţa mea. Am primit un inel, pe care l-am ales, am zis un da pe bordură, am mancat halva caldă si am zâmbit la poze, pentru eternitate.
– Las-o să scrie! Las-o Ştefan, tu doar să o ajuţi cu filmele. Anca scrie nativ, nu ca jurnalist cum o fac eu!
Mi-am strigat durerea şi ea m-a mângâiat, pe creştet.

***
Căprioara a reapărut după două luni, asistenta, în halat alb, la drum şi ceas de seară!
– Doamnă, acesta este spitalul la care lucrez. În seara asta am şase pacienţi care au ieşit din operaţie.
– Wow ce frumos! Cum te descurci cu recoltările?
– Păi, o singură dată n-am reuşit şi atunci am chemat o măicuţă!
– Doamne, cât mă bucur pentru tine! Ai reuşit, exact cum am simţit!
– Asta mi-am şi dorit. Am stat trei ani în ţară să-mi termin şcoala și m-am reîntors în Italia și copiii sunt foarte linistiţi și fericiţi.
– Aşa arată biroul meu, a spus învârtind telefonul prin cameră! Ia uitaţi doamnă, aici trecem diagnosticele de nursing!
– Ha, ha, ha… le-ai înţeles acum?
– Acum da! La noi se fac un pic diferit, a adăugat.
– Bravo, mă Căprioară! Bella Italiaaaa, se spune, nu?
Am râs, alături de vacutainere, pixuri, rapoarte şi ne-am trasformat durerea în fericire. Eşti frumoasă, i-a zis sufletul meu, când am închis conversaţia.

-Nimic întâmplător, nimic… îmi sună obsesiv cuvântul celei din Comisie!
Hotărârea ţzaşpe, legea coişpe, din 1800 toamna, ordonanţa de urgenţa ţ din vara eclipsei, ia de învaţă, şi-mi puse teancul in brate.
Din 83 de întrebări grilă ai 11 greşite, spuse Stefan , corectandu-mi testul!
Nimic întâmplător, nimic întâmplător! Apăru în repetiţie!
***

– Să mă cac în ea de asistentăraie, mi-a zis gândul furios!
– „N-am văzut-o de trei săptămâni, i-am zis lu’ bărbată-miu că mi-e somn, spuse la mişto o colegă creata.”
Ce a ajuns și meseria asta…
Dragii mei, după părerea mea, cea mai importantă nevoie, din cele 14, este nevoia de a comunica! iar Florance Nightingale a spus :
„Cea mai importantă lecție practică care poate fi dată asistentelor, este să le înveți ce să observe.”
– Şi ce ai să faci Anca, acum?, s-au intrebat in jurul meu.
– Am să fac five, life, live… şi despre frunze, am zâmbit, auzindu-mi bâlbâielile.
Proiectele vor ajunge poate să şi le însuşească alţii, dar scrierile niciodată nu o să mi le ia nimeni… şi continuitatea! Dar din dar se face rai. Zboară puiule, zboară! Îți dau drumul să mergi acolo unde simți și e nevoie de tine.
***
-Te uiţi în seara asta pe TVR 2, că dau un interviu?, spuse Mălina. Este în reluare și joi.
-Am să fiu acolo!
“Ne vedem joi, ne vedem joi,
Am urlat dupa ea.
Vreau să vii joi, vreau sa vii joi
Alerg descult pe hol,
Dar holul este gol
Un păhărel de vin, mă uit: Cine e?
Vecinul meu Dan de la mezanin”
Mulţumesc !
Anca