-Ete, la asta..

Maturitatea mea se încăpățânează să se instaleze, vorba răstită îmi atinge din plin stomacul, iar în ochi mi se instalează brusc lacrimile.

Am avut mereu o problemă, cu oamenii ce vorbesc în cor și dau indicațîi orale fără o explicațieîn prealabil. Lipsa mea de atenție distributivă și dorința de a face cu brio față unor atribuții necunoscute mi-au demonstrat de-a lungul timpului că mă împiedic ori nu le îndeplinesc cum trebuie oricât m-aș strădui. Spoială ii mai spun eu…

Se instalează apoi gândul și autodesfiintarea, cum că : ești o proastă! ești o nepricepută! ești o inadaptată a acestei societăți, o naivă! Uit că repetiția e mama învățăturii și oamenii nu-s deschiși la nou și nici dornici de explorarea lui, doar eu curioasă să fac și experimentez cât mai multe. Uit ce vârstă am și că nu-mi mai permit acest lucru.

Încet, încet mi-a dispărut și idealismul și mă atinge și pe min eușor atitudinea : Lasă că merge și așa! O atitudine buboasă, pe care am disprețuit-o mereu.

İn plus, nu mă ajută nici mimica feței, de a mă face plăcută la prima vedere. M-am obișnuit și cu acest lucru…

…..

Bolnav : – Doamnă, pot merge și eu la toaletă, până-mi administrați următoarea perfuzie, că fac pe mine?

Plătită din bani publici : – Și ce vrei să-ți fac eu? Pișă-te pe tine!

Situație povestită de o cunoștință cu care m-am revăzu tdupă aproape 15 ani.

Pentru că, mereu am dat lapte ș-apoi am dat cu copita-n găleată, așa voi face și pe viitor într-o cunoscută repetiție. Toate gândurile și impresiile vor fi așternute într-un jurnal sub formă de bârfă publică.

– Ete, la asta…